La doar câteva zile după ce a fost repus în funcţiune, telescopul spaţial Hubble a surprins imaginea spectaculoasă a coliziunii dintre două galaxii, denumite "Arp 147", relatează PhysOrg. Pentru obţinerea ineditei imagini a fost folosită cea mai performantă cameră digitală de la bordul telescopului - WFPC2 ("Wide Field Planetary Camera 2").
Fotografia dovedeşte că telescopul funcţionează la fel de bine ca şi înainte să necesite reparaţii. După cum se vede în imagine, grupul de două galaxii formează parcă nota "10". Galaxia din partea stângă pare să aibă o poziţie verticală, semănând cu cifra 1, în timp ce galaxia din partea dreaptă are forma unui inel albastru foarte luminat ("0").
Galaxia "0" (inelul albastru) s-a format după ce galaxia "1" a trecut prin aceasta, generând o undă circulară similară celei formate după aruncare unei pietre într-un lac. Coliziunea dintre cele două galaxii a avut loc cu milioane de ani în urmă.
În fotografie mai apare o mică formă roşiatică în partea stângă, despre care cercetătorii sunt de părere că ar fi nucleul original al galaxiei lovite.
"Arp 147" este situat într-o constelaţie care se află la peste 400 milioane de ani lumină distanţă de Pământ şi figurează în Atlasul Arp al Galaxiilor Deosebite ("Arp Atlas of Peculiar Galaxies"), publicat în 1966 de Halton Arp. Grupul de două galaxii a fost fotografiat pe 27-28 octombrie 2008.
Trimiteți un comentariu
Trimiteți un comentariu